despre

 Buna! Sunt Ramona Stanciu si m-am gandit sa creez aici un loc de intalnire pentru familiile copiilor diagnosticati cu autism ...si a copiilor care intre timp au devenit adulti cu autism. Nu ca nu ar fi suficiente informatii despre subiect pe net, doar ca un grup de suport e altceva. In anul 2008 am infiintat Asociatia Parintilor Copiilor Autisti din Bacau din doua motive principale: 1. stiam prin natura meseriei (asistent social) ca parintii aflati in situatii dificile au nevoie de sprijin, au nevoie de consiliere si indrumare...si mai ales au nevoie sa cunoasca persoane aflate in situatii similare; 2. am un copil diagnosticat cu autism, acum in varsta de 11 ani, care mi-a dat motor la tot ceea ce am facut in ultimii 7 ani.
                De cand am infiintat asociatia, am organizat grupuri de suport in diverse locatii, cu diversi invitati, pe diverse teme. Dar de multe ori numarul participantilor la grupul de suport era destul de mic din cauza faptului ca parintii nu aveau cu cine sa-si lase copilul cu autism acasa.
                Prin urmare, imi doresc ca acest blog sa devina un grup de suport ce poate fi accesat oricand, la orice ora din zi sau din noapte (dupa posibilitati), abordand la fiecare postare subiecte despre care parintii au nevoie sa discute in diverse momente din dezvoltarea copilului lor cu autism.

                 In concluzie, bine ati venit la grupul de suport si astept cu interes sa ne cunoastem!

acasa

Copilul meu a fost diagnosticat cu autism. Ce fac mai departe???

              Dupa o perioada de nelinisti, intrebari si sperante care s-au dovedit desarte, perioada in care tot asteptam ca dezvoltarea copilului nostru sa reintre pe fagasul asa zis normal, ajungem intr-un final la medicul specialist care ne serveste brusc sau cu pregatire prealabila diagnosticul de autism sau tulburare pervaziva de dezvoltare. Si mai departe ce fac???

              In general, medicul nu are timpul necesar sa-ti spuna toate informatiile de care ai nevoie ca sa incepi sa duci lupta in care ai intrat total nepregatit. De fapt, vei vedea pe parcurs ca resurse ai, resurse de care nu stiai ca dispui. Traind in era tehnologiei, google iti va fi un ajutor important in aflarea de informatii despre autism. Insa tine cont de faptul ca nu tot ce gasesti pe net se potriveste copilului tau. Copiii cu autism sunt foarte diferiti intre ei, pot fi afectati usor sau sever, pot avea si alte afectiuni, cum ar fi: sindrom hiperkinetic, epilepsie, retard mintal, retard psiho motor, etc. 

             Dupa o perioada de cautari, intrebari, stari depresive, autoinvinovatiri...care e ideal sa nu se intinda prea multa vreme...e timpul sa faci ceva pentru copilul tau, si anume, sa incepeti lungul si anevoiosul proces de recuperare. Intereseaza-te daca la tine in oras exista vreo asociatie infiintata de parinti ai copiilor cu acelasi diagnostic. Daca da, ia legatura cu ei, sunt o sursa nesecata de informatii, sprijin si te pot indruma cu privire la drepturile pe care copilul tau le are ori locurile unde poti incepe terapia.

              De asemenea cauta sa afli care sunt institutiile, ong-urile, cabinetele private care ofera servicii de recuperare pentru copilul cu autism in orasul tau. Daca locuiesti in mediul rural, e mai complicat, fiind nevoie sa faci un drum suficient de lung si obositor pana la centrul unde copilul tau va face terapie. E la fel de important sa incerci sa cauti referinte despre terapeutul cu care va lucra copilul tau (asta in caz ca ai de unde alege). Ar fi pacat si timp pierdut ca fiul sau fiica ta sa faca terapie pe bajbaite, iar rezultatele sa intarzaie sa apara tocmai din aplicarea deficitara a principiilor terapiei de catre terapeut. Nu uita ca tu esti membrul cel mai important in echipa ce lupta pentru recuperarea copilului tau si ca nu poti astepta ca cineva ”sa-ti repare” copilul. Daca nu pui in practica sfaturile si indrumarile terapeutului, munca lui aproape ca se anuleaza.

            Cat dureaza terapia? 

Nu cred ca se opreste vreodata. Fiecare etapa a vietii copilului tau implica schimbari si nevoia de a-l ajuta sa faca fata acestor schimbari. Dar despre asta vom vorbi intr-o alta zi.