Sa-i doresc oare doamnei Udrea sa aiba copil cu autism?

      Am vazut zilele trecute la televizor o stire care mi-a dat de gandit. Doamna Udrea, dupa experienta avuta in calitate de persoana privata de libertate, s-a gandit sa modifice legea ce reglementeaza conditiile de trai ale detinutilor. Ba mai mult, a adus in Parlament, dovezi solide: niste gandaci decedati, pusi ca proba in folii de plastic. Asta asa, ca sa impresioneze audienta cu privire la dificultatile statutului de arestat. ...Si atunci m-am gandit, oare ce ar trebui sa se intample pentru ca alesii nostri sa schimbe ceva (si nu doar pe hartie) pentru persoanele cu autism? Oare s-ar schimba ceva daca o persoana de notorietatea doamnei Udrea ar avea un copil cu autism? Pentru ca am constatat ca nici macar faptul ca in Parlament, langa ei, a zburat un om de la balcon tocmai pentru a atrage atentia asupra drepturilor persoanelor cu autism, nu i-a impresionat vreun pic.
      Si totusi, daca gandesc mai bine, cred ca nici macar daca ar avea o stimabila doamna din Parlament, copil cu autism, nu s-ar schimba nimic pentru ceilalti copii diagnosticati cu aceasta afectiune in Romania. Acea doamna are posibilitatea financiara sa-si angajeze echipa de terapeuti, coordonatori buni si probabil ar interactiona cu propriul copil cu autism doar tangential, cand s-ar intalni prin casa , acesta avand alaturi specialisti, bone si alte persoane platite sa-l ingrijeasca, educe, supravegheze.
       Ar ajunge oare doamna parlamentar la depresie? Ma indoiesc. Dar totusi, daca ar ajunge, nu cred ca ar avea vreo problema in a accesa niste servicii private de psihoterapie. Nu ar avea dilema daca sa cheltuie bani pe terapia copilului ori pe sedintele de psihoterapie pentru ea.
      Si atunci ma intorc la o alta stire de televiziune. O tanara avocata care avea copil cu autism, a ales sa incheie socotelile cu viata, dar si cu viata fiului ei, fiind clar intr-o depresie profunda si neavand alaturi o persoana care sa o sustina si sa o ajute sa depaseasca momentele extrem de dificile...Ma intrebam daca toate mamicile copiilor cu autism sau alte deficiente trec prin depresie la un moment dat. Si daca da, cum au depasit aceste perioade ingrozitoare. Personal, am avut doua astfel de perioade de depresie: una dupa diagnosticare si alta anul trecut, cand fiul meu avea niste probleme de comportament care m-au daramat psihic. N-am ajuns la psiholog pentru ca am avut langa mine persoane care m-au ajutat, m-au inteles, mi-au fost alaturi in momentele de plans disperat sau de ganduri negre.
       Revin la cum traiesc personalitatile politice dramele vietii lor si ce pot face pentru a schimba situatia. De ce vrea Udrea sa schimbe ceva in sistemul penitenciarelor? Pentru ca exista posibilitatea ca mai tarziu sa ajunga din nou acolo. Ce ar determina-o sa schimbe ceva in situatia persoanelor cu handicap? NIMIC. S-ar stradui o doamna parlamentar sa obtina de la autoritati, alocatia de hrana cuvenita conform legii? In nici un caz. Nu are nevoie de ea.
      Sunt revoltata ca in Romania nu se schimba nimic pentru ca asa ar fi normal si uman. In Romania se schimba ceva la nivel inalt doar prin presiune din afara: ONG-uri, reglementari europene la care tara noastra ar trebui sa se alinieze. Nu, nu vreau sa plec in alta tara, unde fiul meu si cu mine am avea mai multe beneficii! Nu vreau mai mult decat decenta, acordarea unor drepturi firesti si a unor sanse reale de recuperare.
     Ma aude cineva??? Da...ma aud mamici aflate in aceeasi situatie cu mine. La Parlament e liniste...alesii nostri sunt plecati sa se inchine la Moastele Sf. Parascheva...si n-au timp sa stea la coada, pentru ca, sa citez un stimabil parlamentar : ”Noi avem responsabilitati!”