Viata de familie are intotdeauna perioade mai bune sau mai putin bune. Uneori relatiile intre membrii familiei decurg armonios si toata lumea e relaxata, alteori atmosfera e tensionata, apar discutiile contradictorii, agresiunile verbale sau chiar fizice ori separarile. In ambele situatii, copilul, fie el sanatos sau cu anumite dizabilitati, este influentat de ce se intampla in casa, iar dezvoltarea lui ulterioara depinde de aceste evenimente.
E posibil ca atunci cand parintii sunt stresati sau prinsi in dispute ale ”oamenilor mari” sa piarda din vedere ca sunt priviti, analizati sau copiati de catre copiii lor. Atunci cand copilul lor e diagnosticat cu autism si da impresia ca nu percepe ce se intampla in jurul lui sau ca nu-l afecteaza supararea mamei, parintii au tendinta de a nu se mai feri cand se cearta, cand sunt nervosi ori isi arunca cuvinte dure unul catre celalalt. Insa acest copil aparent absent si preocupat de jocurile ori stimularile lui, este de fapt un fin observator a ceea ce se intampla cu parintii lui si mai ales dispozitia lui se schimba in functie de dispozitia celor din jur. Cand mama este suparata si stresata, copilul este agitat si neatent. De asemenea, cand tatal pleaca de acasa pentru ca munceste in strainatate, copilul da semne de suparare, nu mai progreseaza in acelasi ritm ori are probleme de somn.
Toate aceste efecte descrise mai sus, nu sunt cuvinte goale, nu sunt concluzii ale unor statistici reci si impersonale, ci sunt lucruri constatate de-a lungul anilor pe parcursul relationarii cu familiile copiilor cu autism. Si chiar sunt si experiente personale. Imi aduc aminte de perioada cand eram in divort si , evident, eram suparata, iar atmosfera din casa tensionata. Copilul meu, desi avea 3 ani si era la varsta cand ar fi trebuit sa se dezvolte si fizic si cognitiv, nu a luat in greutate absolut deloc timp de un an de zile. Mi-am dat seama ulterior ca si el era afectat de ce se intampla in casa, ca percepea supararea mea, doar ca nu stia sa-mi spuna. Abia cand lucrurile s-au linistit si au revenit oarecum pe un fagas normal, el parca a reluat dezvoltarea de unde o lasase cu un an in urma.
Discut zilnic cu mamici, aflate in diverse situatii stresante si dificile. Imi spunea zilele trecute o mamica, a carui sot e plecat la munca in strainatate, ca fiul ei, diagnosticat cu autism, simte foarte mult lispa tatalui, si ca atunci cand cade si se loveste, tot pe tata il striga, desi stie ca nu poate fi langa el.
Ce vreau sa spun de fapt... vreau sa spun ca e nevoie sa fim foarte atenti la deciziile pe care le luam in familie, pentru ca ele ne afecteaza copii. Poate inainte de a lua hotararea ca unul din parinti sa plece la munca in strainatate, ar trebui sa puneti in balanta care sunt avanatajele si care sunt dezavantajele unei astfel de schimbari. Da, financiar probabil e mai bine, dar in cazul in care copilul este foarte atasat de acel parinte care urmeaza sa plece, s-ar putea sa-i faceti mai mult rau. Si, dupa cum stiu parintii copiilor cu autism, care au deja ”vechime”, orice actiune, orice schimbare trebuie gandita de doua ori atunci cand ai acasa un copil special.
Aceasta prudenta si atentie in ceea ce aude copilul discutandu-se in casa, e valabila si in situatia in care parintii nu cad de acord in privinta regulilor ce trebuie respectate in programul de recuperare. Daca unul din parinti considera ca regulile sunt facute pentru a fi incalcate, cu siguranta asta va face si copilul: va incalca regulile, care, culmea, cu terapeutul functioneaza.
