Faptul că am un
copil cu dizabilități, nu reprezintă o consecință a ignoranței mele sau a
neglijenței față de copil. Așa a fost să fie, am un copil diagnosticat cu
autism și fac tot ce pot ca să-l ajut să se recupereze. Nu cer statului să mă
imbogățească cu bani pentru a compensa faptul că nu dorm noaptea sau că uneori
sunt atât de epuizată că nu mai vreau să vorbesc cu nimeni, ci cer statului să
respecte legile pe care el însuși le-a dat.
Sunt furioasă pentru că trebuie să
mă umilesc și să cer cu capul plecat să i se respecte copilului meu și altora
ca el, dreptul stipulat în lege. Dacă există lege dată de parlamentarii noștri
în care se precizează că un copil are dreptul la alocație de hrană pe perioada
școlară, de ce oare trebuie să fac hârtii peste hârtii în care să cer dreptul
ce i se cuvine? De ce oare autoritățile dau vina unele pe altele și mă plimbă
de la o instituție la alta cu totală nepăsare? Atunci când s-a dat legea, nu
ați gândit dacă există buget pentru punerea ei în aplicare?
Dragă parlamentar român, dacă ție
ți-ar fi îngrozitor de sete, iar eu aș sta cu paharul cu apă în fața ta și aș
rânji sfidător, fără să-ți dau o picătură de apă, oare cum te-ai simți? Ce
trebuie să se întâmple ca tu să respecți legile pe care chiar tu le-ai făcut? De
ce dacă eu nu plătesc o taxă la timp, tu îmi pui penalități, iar când tu nu
plătești copilului meu cu handicap un drept, trebuie să înghit în sec și să
tac? Oare dacă eu ți-aș pune penalități pentru neplata alocațiilor sau
indemnizațiilor cuvenite copilului meu, ai fi mai conștiincios să respecți
legea?
Trăim într-o țară în care primarul
îl întreabă pe asistentul personal al copilului cu handicap, cum de își permite
să ceară bani de concediu de odihnă. Nu e suficient că ia bani de la stat și
stă acasă? De parcă acel primar ar da banii pentru persoana cu handicap din
buzunarul lui propriu. Trăim într-o țară
în care deși există o prevedere legală în care se menționează creșterea
indemnizației de handicap, primarul nu vrea să o pună în aplicare pentru că nu
a primit hârtie oficială prin care i se spune că poate să aplice legea. Cum e
posibil să spui în noul cod fiscal că familia copilului cu handicap e scutită
de la plata impozitului pe casă, iar funcționarul de la primărie să spună că mi
se acordă doar jumătate de scutire, pentru că doar eu sunt reprezentantul legal
al copilului meu? Dar taică-su ce este? E un străin care locuiește cu noi în
casă? Realizezi dragă stat român cât e de aberant?
Ne ducem copiii la școala specială
și mimăm că totul merge fantastic, dar nu te întrebi dragă parlamentarule care
scrii legi, oare ce înțelege copilul ăsta autist nonverbal din lecția de
istorie sau cultură civică, când de fapt el nu știe să ceară să meargă la
toaletă. Mimăm că integrăm copiii în învățământul de masă, dar învățătorii nu
au avut nici măcar o oră de pregătire profesională pentru a ști cum și ce să
ceară unui copil cu autism integrat într-o clasă din școala ”normală”.
Nu, nu vreau să plec într-o altă
țară! Vreau ca țara mea să-și respecte cetățenii! Vreau ca în țara mea să nu
mai fiu umilit când mă pui în fața faptului împlinit că nu ai bani să-mi dai
indemnizația de handicap a copilului meu sau nu ai bani să deschizi tu centre
de recuperare. Pentru că eu nu înțeleg cum de ție nu ți se întâmplă niciodată
să se termine bugetul pentru salariul tău de parlamentar, pentru indemnizația
și toate facilitățile pe care le ai, pentru pensia ta specială.
Îți cer să mă respecți. Îți cer să
nu îngreunezi mai mult situația unei familii care are un copil cu handicap sau
chiar doi. Îți cer să ai grijă de copilul meu așa cum ai avea grijă de tine.
Gândește-te dragul meu parlamentar că mama unui copil cu handicap nu lucrează
nu pentru că e lenesă, ci pentru că are un copil care are nevoie să fie
supravegheat în permanență. Nu mai găsi ca fiind o chestiune opțională și
neimportantă respectarea drepturilor unei persoane cu handicap. Respectă-mă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu