Ce sanse de recuperare au copiii cu autism din mediul rural?

     Recuperarea copilului cu autism depinde de mai multi factori: gradul de afectare, calitatea terapiei in care este implicat copilul, modul de lucru al terapeutului, numarul de ore de terapie pe care le face copilul intr-o saptamana, atitudinea parintilor fata de diagnostic si cat de mult pun in aplicare acestia indicatiile specialistilor. Cand pe langa acesti factori se adauga si distanta considerabila de la domiciliul copilului pana la un centru specializat pe terapia pentru copiii cu autism, lucrurile se complica foarte mult.
       In general, parintii copiilor cu autism din mediul rural nu sunt la fel de informati ca si cei din mediul urban si din acest motiv, de multe ori se intarzie si diagnosticarea. Dupa momentul diagnosticarii, conteaza foarte mult daca cineva le-a spus parintilor ca ar trebui sa isi includa copilul intr-un program de terapie si ce rol are aceasta terapie. Am intalnit, din pacate, parinti care vin la terapie cu copilul doar pentru ca li s-a pus in vedere ca nu li se mai prelungeste certificatul de handicap daca nu duc copilul la recuperare. Ei insa nu vad rostul acestui ”efort” si beneficiul pentru copil. De asemenea, oricat le-ai spune si repeta, faptul ca daca nu muncesc pentru recuperarea copilului cat e mic, tot lor le va fi mult mai greu cand copilul creste, acestia par sa nu te bage in seama. Si uite asa, copii poate nu atat de grav afectati, pierd sansa la recuperare, venind la terapie o ora pe saptamana, iar in perioada de varf a lucrarilor agricole, nici macar atat.
       Nu vreau sa generalizez, nu toti parintii din mediul rural privesc cu dezinteres terapia copilului. Am destul de multe familii care au ales sa se mute cu chirie in oras, doar pentru a putea fi mai aproape de centrul de recuperare. Intr-adevar, conteaza si situatia financiara a familiei, dar si interesul parintilor.
        Din punctul de vedere al serviciilor oferite de stat sau de ONG-uri in mediul rural, situatia e dezastruoasa. Sunt extrem de putine proiecte derulate de asociatii sau fundatii prin care terapeutii se deplaseaza in mediul rural si lucreaza cu copiii cu autism. Despre servicii oferite de stat in privinta asta nici nu se pune problema.
        Cand vine timpul includerii copilului in sistemul de invatamant, iar e o problema. Sunt copii care nu pot face fata invatamantului de masa, iar cadrele didactice din mediul rural oricum nu au pregatirea necesara pentru a sti cum sa-si adapteze cerintele la capacitatea copilului cu autism. Scoala speciala e la cativa zeci de kilometri, iar a lasa copilul la internat saptamanal, iar nu se poate din motive de siguranta si de logistica. La internatul scolii speciale nu sunt angajate suficiente persoane care sa supravegheze permanent copilul cu autism.
      In concluzie, situatia nu e roz deloc. Copii cu potential mare de recuperare se pierd din lipsa unei stimulari adecvate, raman de multe ori nescolarizati si mai tarziu, total dependenti de un adult ori inchisi intr-un spital de psihiatrie. Din pacate, sistemul romanesc prefera sa ofere o suma de bani, oricum mica in comparatie cu nevoia, din care parintii sa faca ce considera ei de cuviinta, in loc sa creeze servicii care ar putea face din acesti copii, viitori adulti cu un grad de independenta cat de cat crescut. Ramane tot ca asociatiile create in general de parinti sa mai creeze servicii de recuperare, dar potentialul lor financiar este redus si nu pot acoperi nevoia.