Anul acesta, timp de trei luni, am derulat in scolile si gradinitele din Bacau, o ampla campanie de informare a cadrelor didactice privind autismul insistand pe particularitatile si nevoile copilului cu autism. Mi-am dorit ca macar sa ajunga la urechile acestor cadre didactice cateva informatii despre autism, sa stie cum se comporta un astfel de copil si de ce o face in aceasta maniera si cum ar trebui sa abordeze relationarea cu el, in eventualitatea ca va avea in clasa un copil cu autism.
Din punctul meu de vedere au fost trei luni epuizante, nu pentru ca as obosi vorbind despre autism, o pot face la nesfarsit pentru ca motivatia e mare, ci pentru ca am simtit aceasta perioada ca pe o lupta inegala si uneori dezarmanta. De la inceput vreau sa subliniez parerea mea cu privire la integrarea copilului cu autism in invatamantul de masa. Orice parinte isi doreste ca fiul sau fiica sa cu autism sa ajunga in invatamantul de masa si sustin acest lucru, insa cu un amendament. Parintii nu trebuie sa faca din asta o ambitie personala, ci sa cantareasca cu obiectivitate daca acel copil poate face fata atat cognitiv, cat si din punctul de vedere al stimulilor si comportamentului. E bine sa discute acest subiect cu terapeutul si sa ia o decizie impreuna, eventual sa gaseasca un shadow (daca si-l permit). Nu sunt fan parinti care isi duc copilul la scoala sau gradinita, il planteaza in clasa si ...nu ma intereseaza cum te descurci cu el. Cred ca parintii trebuie sa faca echipa cu cadrul didactic si sa discute despre fiecare aspect al integrarii copilului in clasa.
Eee, acum vine partea dificila. Ce parere are cadrul didactic despre faptul ca un copil cu autism ajunge in clasa lui? Spuneam in titlu ca e un sistem bolnav, dar sistemul e facut din oameni, reguli si legi. Consider ca sistemul de invatamant romanesc, asa cum e el structurat acum, este total nepregatit sa vina in sprijinul integrarii copilului cu autism. Cadrele didactice nu au nici un fel de pregatire pentru a sti cum sa vina in intampinarea nevoilor copilului cu nevoi speciale, clasele au un numar foarte mare de elevi, majoritatea cadrelor didactice nu stiu cum sa intocmeasca un program adaptat asa cum specifica certificatul de orientare scolara. Nu exista in nici o scoala spatiu adaptat unde un copil cu autism se poate linisti atunci cand se simte suprastimulat sau stresat. Nici macar in scolile speciale programa nu este adaptata copilului cu autism. De ce oare au copiii cu autism in programa obiecte de studiu precum cultura civica, religie sau alte obiecte asemanatoare si nu activitati pentru cresterea abilitatilor manuale, autonomiei personale si independentei?
Revenind la campania mea de informare derulata in scoli, ziceam ca sistemul e format din oameni. Iar acesti oameni privesc integrarea copilului cu autism in clasele lor in functie de personalitatea proprie, de experienta de viata proprie. In scolile unde exista un cadru didactic care e si parinte al unui copil cu autism sau cu nevoi speciale in general, atitudinea tuturor e pozitiva, pentru ca au deja informatii si vad eforturile pe care acesta le face pentru copilul lui. In celelalte scoli insa m-au privit cu reticenta, rezervati si oarecum satui sa mai aiba o responsabilitate in plus. Insa cele mai jenante situatii au fost cele in care cadre didactice, scortoase, de obicei de varsta mai inaintata, s-au ridicat efectiv si au plecat cand au auzit ca subiectul e integrarea copilului cu autism. Probabil, aparitia unui copil cu autism in clasa lor, le-ar fi dat peste cap tot sistemul, linistea si confortul.
Nu stiu daca aceasta campanie nu a fost cumva doar o picatura intr-un pahar cu apa, dar macar a fost, a schimbat ceva, a transmis ceva. Faptul ca dupa o luna m-am intalnit cu o doamna invatatoare care mi-a spus ca in urma discutiilor noastre isi intelege mult mai bine copilul cu autism pe care il are in clasa, ma face sa merg mai departe. Daca din cele aproximativ 300 de cadre didactice cu care am venit in contact, 10 au devenit mai receptive si mai deschise catre aceasta provocare, campania derulata nu a fost in van. Si inca ceva: in 70% din scolile in care am fost, era cel putin un copil cu autism integrat. Asta e un mare pas inainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu