Tatal copilului cu autism - descriere profil

       Ei, asta mi se pare un subiect chiar mai delicat decat cel despre mame de copil cu autism. In cazul mamelor, in 99% din cazuri mama este pionul principal in ingrijirea si procesul de recuperare a copilului. Sunt exceptii atunci cand auzi ca mama a abandonat lupta si a plecat fara sa se mai intereseze de copil. In cazul taticilor, reactia lor la situatia deosebita si complicata de a avea un copil cu nevoi speciale, este foarte diferita. Cred ca mai conteaza si cum ai fost crescut tu ca viitor barbat in familia din care provii...daca esti obisnuit sa primesti totul de-a gata, sa ti se rezolve problemele, adica vorba aia ”pune-te masa, scoala-te masa”, atunci nici reactia la aparitia unui copil cu probleme in familie nu e una fericita. In general acesti barbati, refuza initial sa creada ca e ceva in neregula cu copilul lui, iar cand mama isi exprima ingrijorarile, ii spune ca ea are o problema sau , mai rau, ca din cauza ei copilul nu s-a dezvoltat asa cum trebuie.
         Si fiindca toti suntem diferiti, evident ca si taticii, care se confrunta cu diagnosticul de autism pentru copilul lor, sunt diferiti. Din pacate, sunt tatici care nu se simt in stare sa faca fata acestor schimbari majore din viata familiei si aleg sa divorteze. O parte din ei raman doar simpli contributori financiar la recuperarea copilului...si nu toti de buna voie, ci pentru ca ii obliga legea sa plateasca o pensie alimentara. Unii chiar nu mai tin legatura in nici un fel cu copilul. In cazul asta poate chiar e mai bine asa, fiindca e clar ca nu ar fi avut o relatie de calitate si benefica pentru copil.
        Apoi e categoria taticilor care raman in familie, dar implicarea lor este egala cu zero. Ei nu respecta regulile si indrumarile terapeutilor, nu merg cu copilul la terapie, nu stiu cand copilul are ore de terapie si poate chiar nu-i vad rostul. Acestia considera ca este suficient faptul ca aduc venituri familiei, nu inteleg de ce mamicile se plang ca sunt epuizate, ca doar nu fac altceva decat sa creasca un copil. Taticii din aceasta categorie petrec in general putin timp cu familia, vin acasa tarziu, iar cand sunt acasa isi gasesc alte ocupatii care nu implica si copilul (stau la calculator, isi repara si lustruiesc masina, etc).
       Dar nu toti taticii sunt oile negre din tabloul autismului. Am intalnit si tatici pe care ii respect foarte mult. Nu sunt foarte multi la numar, in comparatie cu mamicile implicate, dar sunt ...si asta conteaza foarte mult. Cunosc tatici care au inteles foarte bine care e situatia, sunt realisti si implicati in tot ce tine de recuperarea copilului cu autism. Vin cu copilul la terapie, ies in parc cu el, oferind mamicilor timp de respiro, administreaza medicamente, etc. De asemenea, in functie de job-ul pe care il are mamica, sunt parinti care au decis de comun acord, ca taticul sa devina asistentul personal al copilului, iar mama sa-si continue cariera din diverse motive, ori ca e mai banoasa, ori tatal ramasese fara job. Fiind barbati, nu prea vin la consiliere, iar la grupurile de suport 90% din participanti sunt femei. Insa atunci cand porti o discutie cu ei, simti ca ai cu cine sa te intelegi, ca sunt foarte constienti de potentialul copilului lor. Pentru ei, jos palaria.
      Ideal e ca in familia unui copil cu autism sa se gaseasca echilibrul necesar unei functionari optime, membrii familiei sa functioneze ca o echipa care se completeaza si se sustine ori de cate ori e nevoie.