Sistemul romanesc de educatie pune la dispozitia copilului cu cerinte educative speciale integrat in invatamantul de masa, posibilitatea de a beneficia de o curricula adaptata si profesor de sprijin. Aceste doua beneficii au scopul de a-l ajuta pe copilul cu CES sa faca fata cerintelor din invatamantul de masa si teoretic adapteaza programa in functie de capacitatile copilului. De sus, de la Ministerul Educatiei lucrurile se vad foarte roz. La o intalnire cu reprezentanti ai acestui minister, ni s-a amintit chiar cu un ton impunator cate beneficii au acesti copii si cat de sublim e sistemul de invatamant. Realitatea este insa mult diferita fata de cum se vede de la inaltimea Palatului Parlamentului.
Realitatea sta in felul urmator: dupa ce copilul cu cerinte educative speciale primeste orientare scolara catre invatamantul de masa, pe certificatul de orientare i se mentioneaza cele doua beneficii. Invatatorul, in majoritatea situatiilor, nu stie cum sa intocmeasca o programa adaptata pentru copil si se zbate si solicita printre cunostinte modele si idei de astfel de programe. Apoi trebuie sa mearga pentru aprobare la Inspectoratul Scolar, dar de multe ori este intors de cateva ori inapoi, gasindu-se tot felul de probleme reale sau nu in intocmirea documentatiei. Desigur, e nevoie de multa daruire si implicare pentru ca acest invatator sa ceara pe parcursul aceleasi ore lucruri diferentiate la copilul cu nevoi speciale, in comparatie cu ceilalti copii.
Apoi vine in peisaj profesorul de sprijin. Teoretic si aceasta persoana ar trebui sa faciliteze integrarea si intelegerea cerintelor de catre copilul cu CES. Dar ca sa se intample aceste lucruri, ar trebui sa fie permanent alaturi de copil. In realitate, profesorul de sprijin are alocate pentru un copil maxim 2 ore pe saptamana, el avand de lucrat de fapt cu multi copii in aceeasi zi, chiar si la doua scoli diferite. Mai rau, profesorul de sprijin in majoritatea cazurilor, nu sta cu copilul cu nevoi speciale in clasa, ajutandu-l sa inteleaga cerintele, ci il ia separat intr-un cabinet si lucreaza diverse lucruri, nu neaparat din lectiile sau temele la care se afla copilul in acea perioada. Scoaterea copilului din clasa si lucrul individual cu acesta pe diverse teme, mi se pare mie personal total inutil, nerezolvand dificultatile de adaptare ori problemele de mentinere a atentiei asupra sarcinilor. De profesor de sprijin in scolile din mediul rural nici nu se pune problema.
In aceste conditii, parintii care isi permit din punct de vedere financiar, isi angajeaza o persoana shadow care sa insoteasca copilul pe parcursul intregii zile la scoala. De asemenea, sunt parinti care isi insotesc ei copilul la scoala, neavand bani sa plateasca pe cineva. Prezenta unui insotitor alaturi de copil, este privita diferit de la un cadru didactic la altul. Unii accepta cu bucurie, considerand ca li se usureaza munca, altii refuza cu indarjire, simtindu-se monitorizati si evaluati in permanenta.
In conditiile in care prezenta unui shadow este acceptata, ar trebui avute in vedere cateva aspecte. E de preferat ca persoana cu rol de shadow sa aiba cunostinte despre afectiunea pe care o are copilul, de exemplu sa fie absolvent al facultatii de psihologie sau ceva asemenator. Si doar faptul ca esti licentiat in psihologie nu e suficient, pentru o treaba de calitate. Aceasta persoana ar trebui sa cunoasca principiile pe care se bazeaza terapia in care a fost inclus copilul, pentru a pune in practica regulile acesteia pe parcursul zilei. De asemenea, unele cadre didactice considera ca odata ce copilul are un insotitor, el nu mai are nici o responsabilitate fata de copil. Total gresit. Persoana shadow nu preia atributiile invatatorului. Tot invatatorul trebuie sa traseze sarcini copilului. Insotitorul are rolul doar de a-l face atent pe copil, de a-l directiona pe acesta in momentele cand se pierde in alte preocupari sau stimulari. Ideal ar fi, ca in fiecare scoala sa existe un loc in care, daca copilul se simte suprasolicitat, suprastimulat si are nevoie de o pauza, sa poata merge acolo.
Raman la convingerea ca mai trebuie sa treaca multi ani pana cand sistemul de invatamant va raspunde cu adevarat nevoilor copiilor sanatosi sau cu nevoi speciale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu